Morcovi

„Daucus carota“, după denumirea științifică, sau „rădăcina dulce“, după cea populară, morcovul este una dintre cele mai apreciate legume de la noi. Datorită gustului dulce și al proprietăților benefice pentru sănătate, acesta este folosit și consumat de peste 2.000 de ani.

 

Morcovul a fost numit şi “ginsengul săracului”, datorită numărului mare de fitochimicale, substanţe naturale care au efecte benefice asupra sănătăţii. Drept dovadă, morcovul a fost cultivat mai întâi ca medicament şi abia apoi s-a descoperit că gustul bun îl face potrivit şi ca aliment. Conţine mai multe vitamine şi minerale şi o cantitate foarte mică de grăsimi nesaturate.

 

Betacarotenul, substanţa care dă morcovului culoarea portocalie este varianta naturală a vitaminei A şi unul din cei mai puternici antioxidanţi. Drept urmare, un consum regulat de morcovi protejează împotriva radicalilor liberi care distrug celulele, provocând cancer.

 

Morcovii sunt mai buni gătiţi

 

Dacă majoritatea legumelor sunt mult mai sănătoase în formă naturală, morcovii sunt mai buni dacă îi găteşti prin fierbere sau la aburi. Un studiu din 2002 a arătat că morcovii gătiţi au un conţinut mai mare de betacaroten. De fapt nu creşte cantitaea de vitamină din ei, însă organismul nostru poate extrage mai multă. Morcovul crud este mai greu de digerat, astfel că doar 25% din betacaroten poate fi extras din el. Prin gătit, leguma devine mai uşor digerabilă. Şi ca să te bucuri cu adevărat de beneficiile morcovului este bine să-l tai când e deja fiert. Un alt studiu a demonstrat că morcovii care sunt întâi fierţi şi apoi tăiaţi au mai multe substanţe antioxidante decât cei care sunt întâi tăiaţi şi apoi fierţi.

 

Întărește oasele și protejează ficatul

 

Zeci de soiuri de morcovi se cultivă în toată lumea, iar culorile lor variază de la portocaliu intens până la galben și alb, dar îl poți găsi și colorat în mov. Cei în nuanța portocalie sunt recomandați în medicina naturistă, deoarece au în compoziție o cantitate mai mare de betacaroten.

 

Acesta este un antioxidant esențial care se transformă în vitamina A în timpul digestiei. Substanță care protejează în special ficatul, vitamina A favorizează și eliminarea toxinelor din corp.

 

Pe lângă vitamina A, care menține sănătatea ochilor, morcovul conține vitamina K, o substanță care protejează și întărește sistemul osos.

 

Curăță colonul

 

În fruntea calităților medicinale pe care le are morcovul se numără principiile active antianemice, remineralizante, tonice, care reglează flora intestinală și scad tensiunea arterială.

 

De asemenea, morcovul grăbește cicatrizarea rănilor, combate diareea și, în același timp, acționează eficient și în caz de constipații. Fibrele din morcovi curăță intestinul gros și elimină paraziții, fiind și un bun vermifug. Se bea aproximativ 100 de ml de suc pe zi, în cure de câte 21 de zile, pentru a scăpa de viermii intestinali, inclusiv de tenii.

 

Ține la distanță bolile de inimă

 

Morcovii sunt recomandați și pentru sănătatea inimii. Potasiul conținut de această legumă reglează nivelul de sodiu din corp, care, în exces, poate declanșa hipertensiunea arterială, și ține sub control presiunea sângelui.

 

Tratamentul hipertensiunii constă în administrarea zilnică a 2 cești cu suc de morcovi pe zi, timp de o lună.

 

Protejează pielea și ne feresc de boli

 

Salata din frunze și felii sau cuburi din rădăcină, pe care o mănânci din 2 în 2 zile, timp de 3 luni, are efecte pozitive și în îngrijirea pielii. Compușii antioxidanți ca flavonoidele și clorofila au capacitatea de a încetini îmbătrânirea celulară, acționând împotriva radicalilor liberi, care au rolul de a deteriora țesuturile.

 

În plus, aceștia redau prospețime tenului, regenerează pielea și „șterg“ petele de pe față. Poți face măști din morcovi rași sau în combinație cu smântână, pe care le lași să acționeze cel puțin un sfert de oră, apoi clătești fața cu apă călâie, din abundență.

 

Substanțele antioxidante din morcovi ajută și la echilibrarea nivelului de minerale din corp, ceea ce ajută la întărirea sistemului imunitar și la creșterea rezistenței la infecții. Pentru efecte maxime consumă aproximativ 250 ml de suc de morcovi pe zi, pe stomacul gol.

 

Îmbunătățește vederea pe timpul nopții

 

În compoziția morcovului intră și 2 pigmenți necesari sănătății ochilor, luteina și zeaxantina. Aceștia previn bolile care îmbătrânesc retina, cum sunt cataracta sau degenerescența maculară. Mai mult, vitamina A se transformă la nivelul retinei într-un pigment purpuriu numit rodopsină, care mărește acuitatea vizuală și îmbunătățește adaptarea vederii de la lumină la întuneric.

 

Ajută și în constipaţii

 

Persoanele care se constipă des pot rezolva problema ținând un regim cu suc de morcovi. În funcție de constipație, care poate fi cronică sau acută, cura poate fi mai scurtă sau poate dura mai mult. Se recomandă consumul de 250 ml de suc de morcovi pe zi, dimineața și înainte de culcare, până când problema dispare. Se poate adăuga suc de mere, care favorizează digestia.

 

Atenție! Un consum exagerat de morcovi înseamnă un aport în exces de vitamina A, care se manifestă prin: nuanța potocalie a tenului, uscarea pielii, fotosensibilitate, grețuri și amețeală.