Cartofi

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.

Află mai multe
Ceapă

Ceapa este una din legumele cele mai des folosite de către gospodine la prepararea mâncarurilor gustoase. Dar ceapa nu trebuie privită numai ca un aliment, un ingredient ci și ca un medicament. Ceapa, atât cea verde, cât și cea uscată are diverse proprietăți foarte benefice pentru organismul nostru.

Află mai multe
Morcovi

„Daucus carota“, după denumirea științifică, sau „rădăcina dulce“, după cea populară, morcovul este una dintre cele mai apreciate legume de la noi. Datorită gustului dulce și al proprietăților benefice pentru sănătate, acesta este folosit și consumat de peste 2.000 de ani.

Află mai multe
Pătrunjel

Pătrunjelul (petroselinum crispum) este unul din cele mai populare plante culinare din lume care face parte din familia Umbelliferae. Pătrunjelul este unul dintre cele șapte condimente care luptă împotriva multor bolilor, alături de ghimbir, oregano, scorțișoară, șofran, salvie și ardei roșu iute.

Află mai multe
Sfeclă roșie

Sfecla roșie este o plantă cultivată pentru rădăcina sa cărnoasă folosită pe post de legumă în alimentația omenească și ca plantă furajeră.

Află mai multe

Despre noi

Înființată în anul 2012,

societatea Ferma Cernat Srl este formată din patru firme

în principal producătoare de cartofi, deja consacrate pe piața română,

și patru persoane fizice, de asemenea producători agricoli.

Activitatea principală al societății este

comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor.

Mai departe

Ambalare produse

  • Vrac Vrac
  • La sac La sac
  • Big bag Big bag

Membri grup

Clienți